| Legal Network: Judecator.ro |
după ce a deliberat în Camera de Consiliu, în zilele de 18 octombrie 2000 şi 10 ianuarie 2001,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la data de 10 ianuarie 2001:
PROCEDURA
1. Curtea a fost sesizată de către un cetăţean român, domnul Dan Brumărescu (reclamantul), la 3 noiembrie 1998 şi de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia) la 6 noiembrie 1998, în termenul de trei luni prevăzut de fostele articole 32 alin. 1 şi 47 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (convenţia). La originea cauzei se află o plângere (nr. 28.342/95) îndreptată împotriva României, introdusă la Comisie la data de 9 mai 1995 de domnul Brumărescu, în conformitate cu fostul articol 25 din convenţie.
2. În hotărârea din 28 octombrie 1999 (hotărârea cu privire la fondul cauzei) Curtea a concluzionat în unanimitate că a existat o încălcare a art. 6 alin. 1 din convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce priveşte art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la convenţie a apreciat că în cauză nu a existat nici o justificare pentru lipsirea de proprietate şi că, în orice caz, nu a fost respectat un just echilibru, reclamantul trebuind să suporte şi continuând să suporte o sarcină exorbitantă, incompatibilă cu dreptul său la respectarea proprietăţii (CEDH 1999 - VII, alin. 79 - 80).
3. În temeiul art. 41 din convenţie, reclamantul a solicitat acordarea unei satisfacţii echitabile în valoare de câteva sute de mii de dolari S.U.A. (USD), reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit şi, de asemenea, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
...............................................................................................................................................
Barbu Anghelescu impotriva Romaniei
Cauza Albina impotriva Romaniei
EuroIntegrator este un program de dezvoltare interprofesionala a resurselor umane din care fac parte aproximativ 300 de domenii internet.
Programul EuroIntegrator urmareste in perioada imediat urmatoare sa ofere varii servicii utile utilizatorilor web, incepand cu accesul gratuit la o casuta email pe unul din domeniile disponibile si continuand cu facilitati de nivel inalt puse la dispozitia tuturor membrilor prin reteaua EuroIntegrator.>