Judecator.ro

'Sunt atat de multe legi, incat nimeni nu este scutit de a fi spanzurat.' Napoleon Bonaparte

Tovaru impotriva Romaniei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere compuse din: domnii J. Hedigan, preşedinte, C. Bîrsan, V. Zagrebelsky, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Ziemele, judecători, şi din domnul V. Berger, grefier de secţie,

după ce a deliberat în Camera de consiliu la data de 21 septembrie 2006,

pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

    PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 77.048/01, îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, domnul Dinu Ţovaru (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 30 iulie 2001 în baza art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Reclamantul este reprezentat de către doamna Eugenia Crângariu, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de către agentul său, doamna Roxana Rizoiu, apoi de către doamna Beatrice Ramaşcanu, din Ministerul Afacerilor Externe.

3.
Reclamantul invocă, în special, faptul că vânzarea apartamentului nr. 1 din imobilul său unor terţi, vânzare care nu a fost urmată de nicio despăgubire şi care a fost confirmată prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale, a încălcat art. 6 şi 13 din Convenţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional.

4. La data de 31 august 2004, preşedintele Secţiei a II-a a hotărât să comunice cererea Guvernului. Prevalându-se de art. 29 alin. 3 din Convenţie, acesta a hotărât că vor fi examinate în acelaşi timp atât admisibilitatea, cât şi fondul cauzei.

5. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au depus observaţii scrise în ceea ce priveşte fondul cauzei (art. 59 alin. 1 din Regulament).

6.
La data de 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat compunerea secţiilor sale (art. 25 alin. 1 din Regulament). Prezenta Cerere a fost atribuită Secţiei a III-a astfel remaniate (art. 52 alin. 1). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alin. 1 din Convenţie) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. 1 din Regulament. 

............................................................................................................................................


Adauga comentariu

Trebuie sa fiti autentificat pentru a avea acces la aceasta functionalitate.
Daca nu sunteti membru al comunitatii noastre va puteti inregistra gratuit aici.

Ce este EuroIntegrator ?

EuroIntegrator este un program de dezvoltare interprofesionala a resurselor umane din care fac parte aproximativ 300 de domenii internet.

Programul EuroIntegrator urmareste in perioada imediat urmatoare sa ofere varii servicii utile utilizatorilor web, incepand cu accesul gratuit la o casuta email pe unul din domeniile disponibile si continuand cu facilitati de nivel inalt puse la dispozitia tuturor membrilor prin reteaua EuroIntegrator.>